Istoria Locomotivelor Electrice: EA-021 – EA-030

July 14, 2020 CFR-Istorie și Cotidian No comments exist
Colaj cu titlu de prezentare: Locomotivele Electrice de la EA-021 până la EA-030

Dragi prieteni feroviari, iată că am ajuns și la ultima parte din prima serie istorică, dedicată primelor 30 de locomotive electrice.

Prima parte, despre istoria locomotivelor de la EA-001 până la EA-010, o puteți răsfoi aici, iar cea de a doua parte, despre istoria locomotivelor EA-011 până la EA-020, o puteți citi chiar aici.

Acestea fiind spuse, haideți să purcedem la drum cu prima locomotivă din istoria suprinsă printre rândurile prezentului articol, și anume cu EA-021!

EA-021Sursa foto: Revista CFR 1970, Centru de documentare și publicații tehnice.

060-EA-021 a aparținut depoului CFR Brașov unde a făcut serviciu mai bine de 3 decenii, mai precis 31 de ani din 1968 până în 1999.

Tot în 1999 a fost retrasă din circulație. Patru ani mai târziu EA-021 a dispărut definitiv din peisajul feroviar românesc, rămânând din ea doar amintirile, poveștile și puține fotografii de colecție.
Așadar, în 2003, 060-EA-021 a fost tăiată în parcul rece de la Ciceu.

EA-021 se remarcă și rămâne în memoria feroviară ca fiind locomotiva care a remorcat primul tren electric între București și Brașov în februarie 1969.

40-0022-0 în Cojocna, județul Cluj în 2008 – Sursa foto: Alexandru Râșteiu

060-EA-022 a fost fabricată în 1968 făcând serviciu în primii 17 ani, până în 1985 la depoul CFR Brașov.

Din 1985 și până în 1998, EA-022 a fost în slujba depoului Ciceu, iar din 1998 și până în anul 2009, EA-022 a făcut serviciu la depoul Târgu-Mureș.

Din 2009, 060-EA-022 a dispărut din peisajul feroviar românesc, regăsind-o astăzi conservată în depoul Dej Triaj.

EA-198 cu R3085 Sighișoara Cluj-Napoca, în Războieni, județul Alba – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian.

060-EA-023 – De la începuturile acesteia, din 1968 și până în 1985 a aparținut depoului CFR Brașov. Din 1985 timp de 12 ani 023 a fost în slujba depoului Ciceu.

După 12 ani la Ciceu, 060-EA-023 a fost retrasă în 1997 din serviciu ca mai apoi un an mai târziu să fie trecută în gestiunea SAAF (Societatea de Administrare a Activelor Feroviare ).

La 5 ani după ce a trecut în gestiunea SAAF, în 2003 EA 023 a dispărut definitiv din peisajul feroviar românesc fiind tăiată în depoul pe care l-a slujit 12 ani.

Astfel, 060-EA-023 a devenit istorie în 2003. Boghiurile acesteia se află în ziua de astăzi sub locomotiva EA-198 a depoului Brașov.

EA-024 cu R3007 București Nord-Brașov (Februarie 2020) – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian

060-EA-024 a fost fabricată în 1968. Aceasta a făcut și face, în continuare, serviciu la depoul CFR Brașov.

Plăcuța 060-EA-025, în depoul Dej Triaj – Sursa foto: Florin Nan.

060-EA-025 a fost fabricată în 1968. Din primul an de viață, timp de fix 3 decenii a făcut serviciu la depoul CFR Brașov. În ultimii ani de activitate a aparținut depoului Târgu-Mureș.

Actualmente este conservată în depoul Dej Triaj.

EA-1020 RO-TRC (originala 060-EA-026) cu o navetă de fals-uri pentru Constanța port zona B, în 19 decembrie 2019 – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian

060-EA-026, ca și predecesoarea 025, aceasta a fost făurită în 1968 și exact ca 025 a făcut serviciu tot 3 decenii, până în 1998 la depoul CFR Brașov.

În 1998, 060-EA-026 a trecut în gestiunea SAAF (Societatea de Administrare a Activelor Feroviare), iar ulterior a fost achiziționată de un OFP (operator feroviar privat).

Originala EA-026 circulă și astăzi pe drumurile de fier ale României sub o altă numerotare însă: 40-1020-9.

Cu alte cuvinte, cea de-a XXVI-a locomotivă construită la Electroputere, este astăzi EA-1020 aparținând operatorului feroviar privat Tim Rail Cargo.

EA-027Sursa foto: autor necunoscut – poză din Arhiva depoului Brașov

060-EA-027 a fost fabricată în anul 1968. În primii 17 ani de viață a fost în slujba depoului CFR Brașov. Din 1985 timp de un deceniu, până în 1995 EA 027 a aparținut depoului Ciceu.

Din păcate, după “epoca Ciceu”, EA-027 a avut parte de o defecțiune majoră în urma căreia a fost retrasă din serviciu.

Începând cu 1998, EA-027 ajunge în gestiunea SAAF (Societatea de Administrare a Activelor Feroviare).

După 5 ani de la trecerea în gestiunea SAAF, în 2002, EA-027 devine definitiv istorie și din păcate, doar o amintire fiind tăiată. A fost astfel casată în parcul de locomotive de la depoul pe care l-a slujit un deceniu, depoul Ciceu.

EA-028 cu R3512 Teiuș-Mediaș, în Blaj, județul Alba (5 mai 2016) – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian

060-EA-028, fabricată în 1968 a aparținut timp de 17 ani, până în 1985 depoului CFR Brașov. Timp de 13 ani, din 1985 și până în 1998, 028 a fost în slujba depoului Ciceu.

Din 1998 a revenit depoului CFR Brașov, făcând serviciu și astăzi pe drumurile de fier ale României.

Acum aproximativ 2 ani și jumătate, EA-028 a căpătat o nouă înfățișare, dintr-o clasică cu plăcuțe devenind o “locomotivă express”.

EA-029 cu IR473-2 Budapest Keleti – București Nord, în Azuga (Septembrie 2018) – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian

060-EA-029, o locomotivă cu o multitudine de particularități frumoase. Circulă și astăzi, din primele clipe ale existenței sale și până acum, fiind în slujba depoului CFR Brașov. Iată un exemplu foarte bun de istorie și cotidian: EA-029!

În perioada titularizării, EA-029 era poreclită “Săgeata Carpaților” ca ulterior datorită nichelării numerelor să primească porecla de… “Nichelina”.

Tot în perioada titularizării era una din cele mai bune locomotive existente la CFR, cu multe echipamente ASEA, fiind dotată cu goarne americane alături de 004, 013, 023 si 030.

Este prima locomotivă modernizată cu echipament ICOL la ELECTROPUTERE Craiova împreuna cu EA1-122. Acest lucru s-a realizat în 2004 la reparația tip RGg.

Inițial 029 avea câte un far central de producţie General Electric la fiecare cabină fiind de asemenea PRIMA LOCOMOTIVĂ electrică cu pantografe de viteză cu sănii duble . Așadar, 029 ”a dat startul ” modernizării cu ICOL fiind prima de acest fel dar și prima cu pantografele mai sus menționate.

EA-029 cu IR1623 București Nord – Sibiu, surprinsă între Dâmbu Morii și Timișul de Jos, jud Brașov (13.01.2019) – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian

029 a fost de asemenea prima locomotivă fabricată de Electroputere Craiova CLASA 41 (EA1), deci construita pentru viteza maximă de 160 km/h. EA-029 este și prima locomotivă modificată cu far central cu trei focuri.

Istoria consemnează că EA-029 a tractat primul tren electric de la Brașov la Sighișoara și de două ori trenul prezidențial.

În 1985 a suferit un accident grav, din fericire fiind reparată în scurt timp, astfel încât a revenit pe drumurile patriei.

În noiembrie 2019, EA-029 a fost avariată după ce a lovit o basculantă plină cu piatră între Teiuș și Aiud în timp ce tracta trenul R 3085. Deși primul vagon a fost extrem de avariat, EA-029 nu a fost deteriorată atât de tare astfel încât a revenit imediat după.

O vedem și astăzi așa cum a fost dintotdeauna, în slujba CFR, gonind pe drumurile de fier ale României, fiind după cum spuneam o reprezentare deosebită a ceea ce vrem și noi să transmitem și promovăm: istorie și cotidian.

EA-030 cu tren IR12743 București Nord – Cluj Napoca (30 mai 2020) – Sursa foto: CFR-Istorie și Cotidian

Și iată că am ajuns și la acest “mini-sfârșit” de serie al istoriei locomotivelor electrice, încheind seria aceasta cât și articolul nostru de astăzi cu EA-030.

060-EA-030, o locomotivă a cărei existență se confundă iremediabil cu orașul de sub Tâmpa. De la data fabricației și până astăzi a fost în slujba depoului CFR Brașov.

În trecut, echipa titulară de pe EA-030 a denumit-o pe aceasta… Portocala ! “O portocală” pe care o vedem și astăzi la mai bine de 3 decenii de existență gonind pe căile ferate din România și pe care o putem surprinde la trenuri R și IR, în diverse locații precum București, Cluj-Napoca, Brașov.


Și asta… a fost tot!

De azi încolo continuăm cu locomotivele care s-au remarcat într-un fel sau altul de-a lungul istoriei, cele considerate cele mai importante.

Echipa noastră dorește să clădească acest proiect alături de dumneavoastră din respect și din ideea de a fi toți o echipă.

Astfel, dacă aveți informații, fotografii, povestiri cu orice locomotivă așteptăm materialele dumneavoastră pe adresa de email: cfristoriesicotidian@gmail.com sau și mai bine, vă așteptăm să fiți parte din comunitatea activă de pe Facebook, chiar aici!


Vă mulțumim pentru timpul acordat, și vă așteptăm, cu drag, să ne urmăriți activitatea și pe pagina de Facebook, unde Istoria CFR se contopește cu Cotidianul!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *