Drumul de fier Brașov-Buzău sau istoria unui vis neîmplinit

Drumul de fier Brașov-Buzău sau istoria unui vis neîmplinit

 

Deși astăzi o identificăm ca o linie simplă, neelectrificată și secundară, linia CFR 504 Buzău – Nehoiașu a fost cândva chiar un punct strategic și un plan bine gândit prin care se dorea legarea celor 2 mari regiuni istorice românești – Muntenia și Transilvania. S-au construit două tronsoane, unul cu plecare din marginea Munteniei, din orașul Buzău, care a ajuns până la Nehoiu și celălalt din inima țării, de la Brașov și care a ajuns până la polul frigului din România – la Întorsura Buzăului. Deși pe linia spre Nehoiașu se circulă de peste 110 ani și spre Întorsura Buzăului de aproape un secol, din păcate, aceste două tronsoane nu au fost unite niciodată…

 

Drumul de fier Brașov-Buzău sau istoria unui vis neîmplinit

Imagine din timpul construcției liniei, sursa: historia.ro

Povestea liniei Buzău – Nehoiașu începe în anul Marii Răscoale Țărănești, în 1907, mai precis în luna martie, atunci când Monitorul Oficial publica textul Înaltului Decret Regal nr. 1129, prin care se aproba construcția viitoarei căi ferate particulare „de utilitate publică” Buzău – Nehoiașu, parte a tronsonului CFR Buzău – Brașov.

După apariția aprobării construcției în Monitorul Oficial, lucrările au debutat oficial și s-au încheiat în 1909. Inaugurarea oficială a avut loc în august 1909, linia fiind exploatată de către Societatea Română a Căii Ferate Buzău – Nehoiaşu, constituită în acest scop. Linia avea o lungime totală de 74 kilometri și era folosită pentru transportul de călători, dar mai ales de mărfuri precum lemnul și cheresteaua de la fabrica din Nehoiu. Tronsonul Buzău – Nehoiu a avut statut de cale ferată particulară timp de 36 de ani până la data de 15 august 1945, când, prin implicarea directă a ministrului Transporturilor de atunci și viitorul Prim-Ministru și Președinte al Consiliului de Stat al Republicii Populare România – Gheorghe Gheorghiu-Dej, a trecut în proprietatea statului.

 

Perioada de maximă glorie a liniei a fost atinsă în anii ’70-’80 când pentru traficul de călători a rămas în istorie celebrul tren „Țuicarul” care traversa Valea Buzăului până la Nehoiașu. De ce denumirea aceasta? Deoarece regiunea geografică a Văii Buzăului este recunoscută pentru cultura pomilor fructiferi, în special mere și prune. Și de aici mai este doar un pas până la licoarea obținută din fructele din zonă – țuica. Oamenii care locuiesc în Valea Buzăului sunt renumiți pentru țuica locală. Micii negustori din zonă vindeau în perioada de glorie a CFR pe acest tronson, în zecile de trenuri de navetiști,  „câte o cinzeacă” de țuică. Țuicarul avea farmecul lui, cu sutele de navetiști și mirosul licorii amestecat cu cel de cărbune sau motorină în funcție de… vremurile feroviare…

 

Drumul de fier Brașov-Buzău sau istoria unui vis neîmplinit

Halta Viperești, unul din punctele “fierbinți” ale Țuicarului, CFR – Istorie și cotidian, septembrie 2023

 

Drumul de fier Brașov-Buzău sau istoria unui vis neîmplinit

 

Scopul principal al ideii de a uni cele două tronsoane era acela de a descongestiona tronsonul feroviar de pe Valea Prahovei, dar și de a crea o legătură directă a zonei din Munții Buzăului cu porturile dunărene Brăila și Galați. Deși ideea de realizare a unei conexiuni între Transilvania și Muntenia era din ce în ce mai puternică, declanșarea Primului Război Mondial a dus la abandonarea acestui proiect. După încheierea conflictului și realizarea Marii Uniri din 1918, ideea a reapărut în peisajul cotidian. Drept dovadă stau și cele patru programe de dezvoltare ale rețelei feroviare naționale, ce au fost elaborate succesiv între anii 1920-1926. Acestea prevedeau, ca și înainte de război, realizarea unei legături feroviare transcarpatice via Întorsura Buzăului – Nehoiașu. Conform programelor de dezvoltare, linia Brașov-Buzău era considerată lucrare de utilitate publică, drept dovadă stând reluarea șantierului dinspre partea transilvană. Astfel, în toamna lui 1923, din mica gară de lângă Brașov – Hărman a început construcția liniei care s-a finalizat la 25 iunie 1931, când la Întorsura Buzăului poposea primul tren.

 

Drumul de fier Brașov-Buzău sau istoria unui vis neîmplinit

Automotor tip VT 614 ca tren R Buzău – Nehoiașu

 

Ca după orice război, în mod previzibil a apărut și o mare criză geopolitică și economică, fapt ce a determinat Direcția Generală CFR să realoce fondurile de care dispunea pentru realizarea liniei Brașov – Buzău către alte proiecte necesare în cazul izbucnirii unui nou conflict militar (care a și izbucnit de altfel în 1939). Astfel, lucrările s-au blocat în stația Întorsura Buzăului exact ca și în cazul înregistrat de cealaltă parte, la Nehoiașu, cu două decenii în urmă.

 

Așa s-a scris istoria a ceea ce putea fi o linie care să lege cele două mari provincii românești – Transilvania și Muntenia printr-o legătură între Brașov și Buzău via Întorsura Buzăului – Nehoiașu. Pe lângă descongestionarea traficului feroviar pe Valea Prahovei, o astfel de rută ar fi avut beneficii mari și pentru partea turistică a zonei. O călătorie cu trenul de la Brașov prin Întorsura Buzăului și Nehoiașu până la Buzău ar fi oferit peisaje unice din zona Munților Buzăului, dar și obiective ce ar merita vizitate: Rezervația de Zimbri de la Vama Buzăului, cascada Urlătoarea, barajul Siriu. Din păcate segmentul de aproximativ 40 de km care ar fi legat cele două provincii despărțite de Carpați nu s-a mai construit, iar stațiile Întorsura Buzăului și Nehoiașu rămân și azi capetele a două linii secundare…

 

Stația terminus Nehoiașu

Share on facebook
Facebook
Share on google
Google+
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest
Scroll to Top