Inaugurarea stadionului Giulești-Rapid
26 martie 2022 a reprezentat o zi istorică atât pentru suflarea rapidistă cât și pentru întreg fotbalul românesc și chiar pentru întreaga Românie. Sâmbătă, 26 martie 2022 a avut loc inaugurarea noului stadion CFR „Rapid-Giulești” Arena. O zi istorică, asemănătoare ca valențe cu data de 10 iunie 1939 atunci când bătrâna arenă din Giulești era inaugurată în cadrul unui eveniment de mare anvergură- Marea Ceferiadă organizată pentru a pune un semn de recunoaștere evenimentului fondator al transportului feroviar din ţara noastră , inaugurarea liniei Bucureşti-Giurgiu în 1869.
M.S. Regele Carol al II-lea, Măria Sa, Prințul Mihai de Alba Iulia și A.S.R. Prințul Paul al Greciei pe stadionul CFR în timpul Ceferiadei 1939,
Sursa foto: www.historia.ro
Atunci, la 1939 în cadrul Ceferiadei care marca 7 decenii de la inaugurarea liniei București-Giurgiu s-a inaugurat și stadionul CFR al echipei Rapid, aflat fix pe amplasamentul noului stadion deschis în 26.03.2022. La inaugurarea stadionului (parte a CEFERIADEI) au participat conducătorul României de atunci, regele Carol al II-lea, viitorul rege Mihai, premierul României Armand Călinescu, prințul Paul al Greciei, Secretarul General al Uniunii Internaționale a Căilor Ferate, directori ai căilor ferate din Franța, Germania, Anglia, Italia, Belgia, Elveția, Iugoslavia și alți sute de diplomați. Sub privirile tuturor, peste 3500 de CFR-iști alături de zeci de care alegorice au defilat pe stadionul CFR la ceas aniversar pentru a marca 7 decenii de la inaugurarea liniei CFR București-Giurgiu. Chiar pe lângă zidul stadionului CFR, unde astăzi regăsim revizia Basarab, același tren care inaugura linia București-Giurgiu în 1869 trecea la 10 iunie 1939 în timpul festivităților aniversare. În acele zile de sărbătoare, căci CEFERIADA a durat 3 zile și 3 nopți, Direcţia Poştelor a emis şase timbre aniversare având ca tematică activitatea căilor ferate.
Stadionul CFR și liniile din imediata apropiere, 1939.
Sursa foto: UCT Media
Inaugurarea stadionului Giulești-Rapid
83 de ani mai târziu, a avut loc inagurarea noii arene din cartierul feroviar Giulești. Sub privirile a peste 14 000 de oameni, noul stadion de lângă triajul CFR a prins viață. Nu au mai fost care alegorice sub privirile lui Carol (nici nu ar mai avea cum, căci acesta este cursul vieții) în schimb au fost peste 7 ore de eveniment care au făcut din ziua de 26 martie să rămână în istorie la fel de bine ca data de 10 iunie a anului 1939. Au fost 3 meciuri de fotbal: under 16, Old Boys și actualele echipe ale formațiilor Politehnica Timișoara și Rapid București. Acestea au simbolizat cele 3 puncte ale cronologiei: trecut, prezent și viitor! S-au adăugat momente emoționante precum intonarea Imnului Național de către marea soprană Felicia Filip, concertul trupei Subcarpați, concertul fiului regretatului Adrian Păunescu, joc de lumini și multe alte surprize.
Soprana Felicia Filip intonează Imnul Național al României pe noua arenă din Giulești
Sursa foto: CFR- Istorie și cotidian
Vechiul stadion ce emana un romantism aparte, a fost un edificiu art-deco veritabil îmbinat însă și cu elemente moderniste. Asemănător cu potcoava londoneză a celor de la Arsenal, bătrânul Giulești se remarca prin acoperișul “tip Highbury” de la tribuna oficială și mai ales prin turnurile de la tribuna a doua, mai ales cel prevăzut cu un ceas tip CFR, ceas ce se regăsește în multe gări mari din România.
Jurnalistul Dan Filoti și legendarul antrenor Mircea Lucescu, cel care a câștigat un titlu pe vechea arenă din Giulești
Sursa foto: CFR- Istorie și cotidian
Noul Stadion Giuleşti, aflat în sfera arhitecturii milenare esteomologat UEFA categoria 4. Beneficiază de 14.050 de locuri pentru spectatori, 184 locuri de parcare şi 7.560 mp de gazon natural ranforsat sintetic. Pe lângă terenul de fotbal, în incinta acetuia se regăsesc săli de antrenamente pentru diverse discipline ale Clubului Sportiv Rapid precum karate, box, lupte, judo, atletism sau popice, o sală de sport multifuncţională, o sală de forţă, sală de recuperare şi pistă de atletism.
Echipa actuală a clubului FC RAPID la inaugurarea stadionului Giulești Rapid
Sursa foto: CFR- Istorie și cotidian
Arena mai dispune de spaţii de cazare pentru sportivi, vestiare şi camere de recuperare pentru sportivi, cabinet medical, zonă de testare antidoping, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food) şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi (75 de locuri), spaţii pentru mass-media, spaţii pentru VIP. De asemenea a fost instalat şi un sistem de jocuri de lumini tip DMX (Digital MultipleX) în cadrul instalaţiei de nocturnă a stadionului, cu posibilitatea integrării diferitelor scenarii în funcţie de fondul muzical folosit. Actualul stadion este singura arenă din România care va avea în curând un muzeu în interior !
Două mari legende ale Rapidului modern, Daniel Pancu și Daniel Niculae discută în cadrul meciului de Old Boys de pe noua arenă
Sursa foto: CFR- Istorie și cotidian
Vechiul stadion Giulești „Valentin Stănescu” a găzduit echipa feroviarilor timp de 79 de ani. Au fost mii și mii de momente memorabile în aceste aproape 8 decenii..de la meciurile din anii întunecați ai regimului comunist, la „închiderea”, modernizarea și extinderea Potcoavei la 19 000 de locuri. A fost victoria României în fața panzerului german cu 5-1 în 2004 pe arena giuleșteană. Au fost victorii senzaționale cu coloșii din 2006 Hertha și Hambrug și un sfert uefantastic. Iar în privința noii arene, un lucru este cert: va găzdui multe momente memorabile și meciuri fantastice pe viitor. Rămas bun, bătrâne Giulești! Bine te-am regăsit, noule Giulești ! Hai Rapid, luptă luptă CFR !