Linia CFR Holod – Vascau
Linia CFR Holod – Vascau inaugurată la 14 noiembrie 1887
Linia CFR Holod – Vascau – 136 de ani de la inaugurare
Linia CFR Holod – Vascau de 56 de km este practic un segment al liniei Oradea – Vașcău. A fost construită între anii 1885 și 1887 de Societatea Căilor Ferate Locale Oradea – Beiuș – Vașcău, societate cu capital privat.
Linia CFR Holod – Vascau se află într-o zonă deosebită din punct de vedere al peisajului geografic. Pornind de la Holod, linia urcă spre Munții Bihorului. Printre stațiile importante de pe traseu se numără Beiuș și Ștei. Beiuș, municipiu al Bihorului renumit pentru turismul balnear din zonă găzduiește de asemenea câteva monumente istorice în oraș dar și obiective turistice naturale în imediata apropiere precum stațiunea Stâna de Vale sau așezările neolitice de la Meziad. Înainte de stația finală Vașcău trenul oprește și în orașul Ștei, de asemenea o așezare pe cât de mică pe atât de interesantă de descoperit.
În perioada aprilie 2007 – decembrie 2019 calea ferată Ciumeghiu – Holod – Vașcău a fost închiriată de SC Via Terra Spedition SRL, cea care a gestionat infrastructura din zonă. În această perioadă operarea trenurilor de călători a fost asigurată de firmele pivate Regiotrans și Interregional Călători.
Tren al CFR Marfă între Ioaniș hm și Borz hc pe linia Holod – Vașcău, sursa foto: Titus Bârza
Linia CFR Holod – Vascau
Cotidianul liniei este unul sumbru și reprezentat de neputința autorităților. Din 1 ianuarie 2020, de aproape doi ani nu mai circula vreun tren pe această linie, după ce operatorul privat IRC -Interregional Călători s-a retras. Pentru locuitorii din zonă a rămas doar alternativa transportului rutier, mai costisitor, riscant și aproape inexistent așa cum se precizează și într-o petiție inițiată pentru reintroducerea trenurilor. Nu există un drum paralel cu calea ferată care să unească toate localitățile rămase fără mijloc de deplasare, iar transportul public rutier (autobuze, microbuze) nu există pe rutele deservite de cel feroviar.
Într-o solicitare făcută de cei din zonă către compania de stat, cei de acolo au răspuns sec, cu un dezinteres clar și cu o lipsă totală de transparență. CFR Călători a precizat că, cităm: “SNTFC CFR Călători SA răspunde petenților în termen legal în conformitate cu prevederile Legii nr. 233/ 2002 și ale Ordonanței Guvernului nr. 27/ 2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la petiția dvs transmisă pe adresa de mail a Serviciului Clienți și Legitimații de Călătorie din cadrul SNTFC ”CFR Călători” SA, vă informăm următoarele:
Secția de circulație Holod-Vașcău este parte a infrastructurii neinteroperabile în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.
La fiecare ediție de mers de tren, oferta de transport feroviar de pasageri este adaptată cererii pieţei, în condițiile stipulate prin contractul de servicii publice pentru asigurarea obligației de serviciu public în numele statului român, actionarul unic al CFR Călători.
Deoarece traficul pe această secție a scăzut considerabil, circulația trenurilor pe ruta menționată are o consecință negativă asupra bugetului de venituri și cheltuieli astfel că în planul de mers 2021/2022 nu au fost planificate trenuri pe această rută.
În prezent, CFR Călători reanalizează oportunitatea de a relua operarea pe secția Holod -Vașcău în scopul asigurării mobilității pentru locuitorii din zonă, însă, la acest moment, cea mai mare constrângere este lipsa de material rulant.
În acest sens, CFR Călători va solicita ARF un contract de servicii publice separat astfel încât operarea trenurilor să se realizeze în condițiile reglementate de lege, cu acoperirea cheltuielilor de exploatare și obținerea unei cote de profit.”, am încheiat citatul.
Gara CFR Beiuș așteaptă din nou “să audă” glasul roților de tren, sursa foto: mapio.net
Linia CFR Holod – Vascau
Cu toate că o mare parte a infrastructurii este lăsată în paragină, pe segmentul feroviar Ciumeghiu – Beiuș – Sudrigiu (European Drinks) circulă aproximativ o dată la două luni un tren de marfă. Astfel infrastructura feroviară ar permite și traficul de călători în condiții de siguranță.
Iată cum, o linie pe care navetiștii și elevii o foloseau zilnic și de care aceștia aveau neapărată nevoie este lăsată pradă nepăsării și distrugerii. O linie cu o vârstă venerabilă, într-o zonă cu mult potențial unde, din păcate, șansele ca trenul să revină sunt extrem de mici. Vă invităm și pe dumneavoastră să semnați totuși petiția în speranța unui viitor mai bun, la următorul link: https://secure.avaaz.org/community_petitions/ro/catre_consiliul_judetean_bihor_redeschiderea_caii_ferate_ciumeghiu_holod_vascau_l316_l314b/